|
ANUNȚ
privind înscrierile la cursurile de formare profesională inițială organizate de Institutul
Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților
Având în vedere adoptarea Legii nr. 270 / 22 decembrie 2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 decembrie 2010,
conform dispozițiilor căreia:
„Avocații stagiari, după înscrierea în barou, au obligația să urmeze cursurile Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în perioada de stagiu”
și
„examenul de definitivare se susține în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și se desfășoară în mod unitar, pe centre teritoriale, având la bază o metodologie elaborată și aprobată de Consiliul U.N.B.R.”,
Având în vedere că aceste dispoziții imperative ale legii au survenit ulterior momentului publicării anunțului de înscriere la cursurile de formare profesională inițială organizate de Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților,
aducem la cunoștință următoarele:
I. La cursurile ce vor începe în luna februarie 2011 și se vor finaliza prin examen de absolvire în sesiune noiembrie-decembrie 2011, vor fi înscriși avocații stagiari care fac dovada efectuării unui an de stagiatură calculat de la data înscrierii în evidențele (pe tabloul) baroului până la data de 28 februarie 2011 inclusiv.
Toate mențiunile cuprinse în anunțul de înscriere pentru aceste cursuri afișat pe site-ul INPPA rămân neschimbate.
II. În luna mai 2011 vor debuta cursuri de pregătire profesională inițială la care vor fi înscriși avocații stagiari care nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la pct. I. Aceste cursuri se vor finaliza prin examen de absolvire în sesiunea februarie – martie 2012.
Avocații stagiari care nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la pct. I vor putea depune cererile de înscriere la cursurile de pregătire profesională inițială până la data de 11 martie 2011.
Dosarele se depun personal sau prin procură la secretariatul central al I.N.P.P.A. (București, Calea Văcărești nr. 185, sector 4 - sediul Universității "Nicolae Titulescu", etajul II, camera 71), în intervalul orar 11.00 – 18.00 și vor conține:
1. cererea de înscriere (DESCARCA CEREREA DE INSCRIERE) însoțită de următoarele documente, în copii atestate de avocat ca fiind conforme cu originalul;
2. cartea de identitate;
3. legitimația/cardul de identitate pentru avocat valabil pentru anul în curs;
4. diploma de licență și foaia matricolă;
5. decizia de primire în profesia de avocat;
6. decizia de înscriere în barou;
7. contractul actual de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei;
8. dosar plic.
Avocații stagiari înscriși pentru cursurile de pregătire profesională inițială cu începere cursul lunii mai 2011, vor depune la secretariatul central al I.N.P.P.A., până la data de 30 mai 2011, dovada plății taxei de înscriere (în copie) în cuantum de 700 lei (în contul RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. - București, Sucursala Unirea). Pentru avocații stagiari taxa de înscriere va fi suportată de către barou, din sumele achitate de fiecare avocat stagiar la înscrierea în barou cu destinația formării fondului pentru formarea profesională inițială, incluse în taxa de înscriere.
Toți cursanții I.N.P.P.A. vor achita în perioada premergătoare examenului de absolvire a Institutului o taxă de examinare în cuantum de 700 de lei (în contul RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. - București, Sucursala Unirea).
Cererile de înscriere depuse la secretariatul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților pentru cursurile ce încep în luna februarie 2011 de către avocații stagiari care nu întrunesc condițiile de vechime prevăzute la pct. I, vor fi evaluate din oficiu pentru cursurile ce vor începe în luna mai 2011, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri sau alte formalități.
III. Dispozițiile cuprinse la pct. II nu sunt aplicabile avocaților stagiari primiți în profesie prin examenul organizat în luna noiembrie 2010, aceștia urmând a fi avuți în vedere pentru cursurile de pregătire profesională inițiala ce vor începe în anul 2012.
IV. Avocații stagiari care în luna martie 2011 încheie perioada de stagiu nu sunt obligați să urmeze cursurile de pregătire profesională inițială organizate de Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.
V. Avocații din barourile cuprinse în raza teritorială a centrelor Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților pot opta pentru formarea profesională inițială în cadrul acestora pe baza programei și tematicii aplicabile unitar.
Dispozițiile de la pct. I, II, III, IV sunt valabile și pentru centrele teritoriale ale Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.
Dispozițiile de la pct. II se vor aplica centrelor teritoriale INPPA în măsura în care numărul avocaților stagiari înscriși în barourile cuprinse în raza centrului teritorial justifică organizarea cursurilor de pregătire profesională inițială în formele indicate.
VI. Avocații stagiari înscriși în barourile care nu sunt cuprinse în raza teritorială a centrelor teritoriale ale Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților se vor înscrie la cursurile de pregătire profesională inițială organizate de Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților sau de unul dintre centrele teritoriale ale Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.
Înscrierile pentru anul de pregătire profesională inițială 2011 organizat de I.N.P.P.A. se fac în perioada 16 decembrie – 31 ianuarie 2011 (exceptând perioada de vacanță 23 decembrie- 4 ianuarie) în intervalul orar 10.00-18.00.
În anul de pregătire profesională inițială 2011 pot fi admiși numai avocații stagiari care fac dovada efectuării unui an de stagiatură calculat de la data înscrierii în evidențele (pe tabloul) baroului până la data de 28 februarie 2011 inclusiv.
Avocații stagiari care au fost declarați respinși ori nu s-au prezentat cel puțin o dată la examenul de definitivare în profesie vor putea fi admiși numai cu acordul scris al consiliului baroului din care fac parte.
Dosarele se depun personal sau prin procură la secretariatul central al I.N.P.P.A. (București, Calea Văcărești nr. 185, sector 4 - sediul Universității "Nicolae Titulescu", etajul II, camera 71) și vor conține:
1. cererea de înscriere (DESCARCA CEREREA DE INSCRIERE) însoțită de următoarele documente, în copii atestate de avocat ca fiind conforme cu originalul:
2. cartea de identitate;
3. legitimația/cardul de identitate pentru avocat valabil pentru anul în curs;
4. diploma de licență și foaia matricolă;
5. decizia de primire în profesia de avocat;
6. decizia de înscriere în barou;
7. contractul actual de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei;
8. dosar plic.
Avocații stagiari declarați admiși vor depune la secretariatul central al I.N.P.P.A., până la data de 15 martie 2011, dovada plății taxei de înscriere (în copie) în cuantum de 700 lei (în contul RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. - București, Sucursala Unirea). Pentru avocații stagiari membri ai Baroului București, taxa de înscriere va fi suportată de către barou.
Toți cursanții I.N.P.P.A. vor achita în perioada premergătoare examenului de absolvire a Institutului o taxă de examinare în cuantum de 700 de lei (în contul RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. - București, Sucursala Unirea).
Deschiderea oficială a anului de pregătire profesională inițială 2011 va avea loc în data de 11 februarie 2011.
|