ANUNȚ cu privire la finalizarea cursurilor și la examenul pentru includerea în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice

Având în vedere:

Obligația legală a corpului profesional al avocaților de a organiza cursuri de pregătire profesională în domeniul procedurii insolvenței persoanei fizice, în alte domenii de relevanță pentru administrarea procedurilor de insolvență și de a organiza examenul pentru includerea avocaților în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice, precum și

Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 03/5 septembrie 2015 privind adoptarea curriculei comune și a metodologiei unitare pentru dobândirea, de către avocați, a calității de administrator / lichidator în conformitate cu legea nr. 151/2015 – insolvența persoanei fizice,

Informăm avocații că în ședința Comisiei Permanente din data de 3 aprilie 2020 au fost aprobate:

Potrivit art. 13 al. Metodologiei unitare pentru desfășurarea cursurilor și a examenelor pentru includere în lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice a avocaților, cuprinsă la Anexa 2 a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 03/5 septembrie 2015, lucrările se notează cu note de la 1 la 10, proporțional cu punctajul obținut, nota minimă de promovare a examenului fiind „7”. Examenul constă în test-grilă și va consta într-un chestionar cu 20 de întrebări cu 3 variante de răspuns fiecare, dintre care una este corectă.

Examenul va avea loc la data de 10 mai 2020, în format on-line, și va începe la ora 12.00, având o durată de 1 oră.

Taxa de examen este de 250 de lei și se plătește până la 5.05.2020 în contul INPPA – RO56 RNCB 0082 0441 7248 0001 deschis la B.C.R. București, Sucursala Unirea.

Cererea de înscriere la examen, semnată, precum și actele însoțitoare indicate în cererea de înscriere la examen (inclusiv dovada platii taxei de examen) se vor transmite, scanate, prin e-mail la adresa [email protected], până cel târziu la data de 5 mai 2020.

Publicat in:
Insolventa persoanei fizice, Slider, Stiri
Distribuie:
Data publicarii: 6 aprilie 2020