Colocviul «20 ans et le temps du Droit » 6-7 noiembrie 2015

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate a Colegiului juridic franco-român de studii europene, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti organizează colocviul « 20 ANS ET LE TEMPS DU DROIT », vineri şi sâmbătă, 6-7 noiembrie 2015, în Palatul Facultăţii de Drept – Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector5, Bucureşti.

La lucrările colocviului vor participa, cu contribuţii ştiinţifice substanţiale, peste 40 de personalităţi marcante ale mediului universitar francez – multe dintre ele implicate în decursul timpului în activitatea acestei instituţii de învăţământ juridic european. De asemenea, vor participa reprezentanţi de prestigiu de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, de la cele mai importante facultăţi din România, care alcătuiesc Hexagonul facultăţilor de drept, precum şi de la alte facultăţi din străinătate.

Lucrările se vor desfăşura integral în limba franceză, după următorul program: alocuţiunile introductive şi prima sesiune de comunicări se vor desfăşura în plen, în Aula Magna, apoi lucrările se vor desfăşura pe secţiuni, în funcţie de temele alese de intervenienţi.

Precizăm că nu se percepe taxă de înscriere, iar locurile, fiind limitate, se vor ocupa în ordinea confirmării participării. Pentru programul detaliat al evenimentului şi pentru a completa formularul de înscriere, vă rugăm vizitaţi site-ul special al evenimentului http://www.collegejuridique.ro/colloque-20-ans/

Colocviul «20 ans et le temps du Droit » este organizat de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, Colegiul juridic franco-român de studii europene şi Institutul juridic francofon doctoral şi postdoctoral al Colegiului juridic, în parteneriat cu Banca Naţională a României şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, beneficiind de sprijinul generos a numeroşi sponsori.

banner-colocviu

Publicat in:
Diverse, Fără categorie, Stiri
Distribuie:
Array
Data publicarii: 23 octombrie 2015