În atenția cursanților din anul II de formare inițială ai I.N.P.P.A. – Central, care au optat pentru Pachetul de discipline opționale B (Protecția datelor personale/Registrele și contabilitatea cabinetului de avocat)

I.N.P.P.A., în colaborare cu societatea comercială Transsped S.R.L., oferă posibilitatea cursanților din anul II de studiu care au optat pentru Pachetul B de discipline opționale să obțină, gratuit, un kit ce conține semnătura digitală, valabil pentru o durată de un an.

Oferta de mai sus este valabilă  în limita a 29 de locuri, ordinea de preferință fiind data de ordinea cronologică a înscrierilor, potrivit principiului „primul venit, primul servit”.

Înscrierea se face prin pagina de e-learning a I.N.P.P.A., cu începere de la data de miercuri, 24 februarie a.c., până la data de joi, 25 februarie a.c., ora 14.00.

Primii 29 de cursanți înregistrați vor fi înștiințați de secretariatul I.N.P.P.A. – Central asupra modului în care vor putea intra în posesia kit-ului de semnătură digitală.

Publicat in:
Pregatire profesionala initiala anul 2, Slider, Stiri
Distribuie:
Data publicarii: 19 februarie 2021