Publicăm Procesul Verbal al Comisiei Naționale de Examen din data de 11 septembrie 2019 privind soluționarea contestațiilor la punctaj, formulate de candidații care s-au prezentat la examenul din data de 30 august 2019

EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT CA AVOCAT STAGIAR
ȘI A PERSOANELOR CARE S-AU DEFINITIVAT ÎN ALTE PROFESII JURIDICE
SESIUNEA AUGUST 2019

Comisia Națională de Examen

PROCES VERBAL

din data de 11 septembrie 2019

privind soluționarea contestațiilor la punctaj, formulate de candidații care s-au prezentat la examenul din data de 30 august 2019

În conformitate cu prevederile art. 24 din “Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat si admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice”,

Comisia națională de examen,

Analizând contestațiile la punctaj, precum și procesul verbal întocmit de membrii Comisiei de soluționare a contestațiilor la punctaj,

DISPUNE URMĂTOARELE:

1. În baza procesului-verbal întocmit de Comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj, prin care s-a constatat, în urma reverificării tuturor lucrărilor candidaților care au formulat contestații la punctaj, că nu există diferențe între punctajul inițial acordat acestor lucrări și punctajul rezultat în urma reverificării, se resping toate contestațiile la punctaj formulate de candidații care s-au prezentat la examenul din data de 30 august 2019 .

2. În consecință, lista cu rezultatele obținute de candidații care s-au prezentat la examenul de admitere în profesia de avocat (pentru dobândirea calității de avocat stagiar și pentru dobândirea calității de avocat definitiv) din data de 30 august 2019, publicată la data de 07 septembrie 2019 pe paginile web ale U.N.B.R. și I.N.P.P.A., devine lista finală a rezultatelor obținute de candidații la examenul de primire în profesia de avocat, sesiunea august 2019.

3. Prezentul proces verbal se va publica pe paginile web ale U.N.B.R. și I.N.P.P.A..

Comisia Națională de Examen

PREȘEDINTE,

Prof. Univ. Dr. Av. Dan OANCEA


Download DOCX / PDF

Publicat in:
Diverse, Examen primire in profesie, Slider, Stiri
Distribuie:
Data publicarii: 11 septembrie 2019